Formă şi non-formă

Au dreptate cei care susţin că România, la nivel social, este fracturată în două. Băsescu versus Geoană. Geoană versus Băsescu. Nu contează ordinea. Mai trist este că nu contează nici măcar ceea ce reprezintă cele două personaje. Reformism versus conservatorism? Liberalism versus comunism? Modernitate versus anacronism? Cred că foarte puţini oameni îşi mai pun acum această problemă. Oglinzile lansate sunt marinar versus diplomat, beţiv versus paiaţă de salon, şmecher versus prostănac. Adică nişte caracteristici profund emoţionale, cu totul stupide şi esenţialmente lipsite de importanţă.

Din punctul meu de vedere, pentru că e vorba de alegerea preşedintelui, adică, aşa cum am mai scris, a acelui om care mă reprezintă pe mine, cel mai important lucru este ca oglinda politică să reflecte relaţia dintre omul-preşedinte şi politicianul-preşedinte. Asta ca să pot aprecia mai exact CE anume am ales şi LA CE anume să mă aştept pe viitor. Cred că mai importantă decât orice simpatie politică este nevoia de predictibilitate. În definitiv, dacă ştii din ce parte bate vântul mai tare, te poţi feri de efectele lui neplăcute sau, de ce nu? poţi chiar profita.

Aşadar, ce am avut de ales? Cred sincer că am avut de ales între formă şi non-formă. Între o personalitate şi o non-personalitate. La limită, între o persoană şi o non-persoană. Să-i luăm pe rând:

Băsescu – socotit de mulţi drept vicios, bătăuş, bădăran, şmecher, securist, dar şi carismatic, conducător prin excelenţă, capabil să-şi asume riscuri. Catalogat chiar de adversarii săi drept un „om viu, un jucător, un catalizator de energii”.

Geoană – socotit de mulţi un unificator, un diplomat, dar şi un prostănac, un fătălău, un incapabil să exprime o poziţie proprie pe care să o urmărească şi de care să nu se dezică. Catalogat şi de adversari, dar şi de parteneri, ca un „om slab, uneori un demagog”.

Privind lucrurile într-o asemenea perspectivă, alegerea între cei doi nu mi se pare deloc grea. Întrebarea fundamentală pentru mine este: „De cine anume am eu nevoie la Cotroceni?” De un scut, fie el şi strâmb, care să mă protejeze pe mine, simplu cetăţean, sau de o mămăligă care să fie modelată, indiferent că e fierbinte sau rece, de oricine? De o formă sau de o non-formă?

Dacă PSD-ul ar fi reuşit să scoată în faţă o formă clară pe post de candidat, cred că soarta alegerilor prezidenţiale ar fi fost tranşată demult. Este motivul pentru care sunt aproape convins că, dacă ar mai fi putut candida, Ion Iliescu ar fi câştigat şi aceste alegeri la pas. Însă PSD nu a făcut aşa ceva, iar acum trebuie să tragă învăţămintele necesare. Iar mai presus de orice ar trebui să înveţe că locomotivele puternice îmbătrânesc, se uzează şi au nevoie, de la un moment dat încolo, să fie ele însele tractate de locomotive puternice şi tinere. În niciun caz însă de baligi informe. Iar o asemenea învăţătură se aplică tuturor celor care vor să aibă pretenţia de a conduce o ţară, fie ea şi una momentan complet fracturată precum România.