Jurnal – 24 februarie 2010

Mă întreb cu ce o fi fost alăptat individul pe nume Vlădescu, ajuns prin ironia sorţii ministru de finanţe, atunci când gângurea neştiutor? Să fi fost posibil ca de la ţâţa stângă a maică-sii să primească ciorbă de taxe iar de la cea dreaptă suc de impozite?

Altfel nu îmi pot explica nivelul absolut unic pe care un om îl poate atinge în materie de biruri. Onor ministrul actual de finanţe pare să viseze taxe, să mănânce impozite şi să bea cu sete doar biruri, revărsând pe capul tuturor celorlalţi dejecţiile rezultate în urma tranzitului neuronal din capul domniei sale.

Fost autor al „genialei” măsuri de impozitare a dobânzilor bancare pe la începutul guvernării Motocicleanu, domnul Vlădescu-taxatoru’ întregeşte o panoplie absolut exotică de indivizi care au gestionat finanţele acestei ţări în ultimii douăzeci de ani. O panoplie de pe care n-au cum să fie uitaţi Florin Georgescu, măreţul psd-ist ajuns de ani buni la BNR, care în conferinţe publice de presă înjura de morţi şi mame ziarişti, în special pe cei străini, Ionuţ Popescu, super-distrugătorul de reviste, Varujan Vosganian, poetul liberal cu priviri permanent flămânde aruncate după forme voluptuoase de femei şi, evident, Gheorghe Pogea, măruntul pdl-ist ucigaş de firme.

Cum mentalităţile de vechil pe moşie ale unor astfel de indivizi cu apucături mai degrabă de contabili de doi bani par greu de schimbat în viitorul apropiat, poate că ar fi bine să ne aşteptăm cu toţii în cel mai scurt timp la tot felul de alte „năzdrăvănii” financiare ascunse sub masca jeluitului cu lacrimi de crocodil după lipsa oficială de bani la buget. În fond, pentru că trăim în România, după aşa-zisul comunism ce altceva putea să vină la putere decât o nouă epocă fanariotă?

Anunțuri

Jurnal – 22 februarie 2010

Cică Microsoft Romania ar fi avut un an prost, dar, conform şefului cel mare, Călin Tatomir, compania se bizuie pe încasările din ultimul trimestru al anului 2009 şi, mai ales, pe veniturile din Windows 7 în vederea dregerii busuiocului. Similar, HP România ar fi avut un an foarte slab, dar, deh, cum speranţa moare ultima, Radu Enache, la rândul lui dregător de frunte al firmei, susţine că decembrie 2009 ar mai fi îmbunătăţit situaţia. Ba, mai mult, HP s-ar pregăti de angajarea a circa 600 de oameni.

Povestea cu oamenii este, într-adevăr, cât se poate de bună. Câteva mii de românaşi au de mâncat o pâine, nu tocmai grunjoasă, doar din centrele Microsoft şi HP deschise în România. În rest însă, sincer, who the fuck cares?

Pe o piaţă în care nu au existat parteneriate public-privat pentru dezvoltare şi într-o ţară unde au fost şi sunt respinse programele cu adevărat utile de genul achiziţiei subvenţionate de computere pentru angajaţi sau planurile majore de investiţii ale unor companii (vezi planul investiţiei de 2 miliarde de dolari cu care japonezii de la Allied Telesys au venit acum şapte ani, pentru a fi doar plimbaţi de colo – colo de slugile fostului păun ministerial Dan Nica), cui îi mai poate păsa că nişte entităţi care reprezintă în mare parte doar nişte interese comerciale ale unor conglomerate internaţionale au avut un an prost în materie de vânzări?

Prin comparaţie cu suflul de moarte al vântului uscat care străbate România de ani de zile, astfel de veşti nu mai au, oricum, nicio importanţă. În imensitatea deşertului carpatin, lacrimile comerciale, fie ele şi marca Microsoft sau HP, nu au puterea de a mai uda ceva.