Jurnal 14 iunie 2010

Se împlinesc astazi 20 de ani de la momentul bâtei securiste aruncate cu toate cuiele posibile de către kaghebistul Iliescu peste faţa acestei ţări amărâte. O ţară schilodită, poate, pe vecie, şi transformată într-un deşert de invaliditate şi neputinţă de acei mulţi oameni înfrăţiţi ca o haită de lupi îmbrăcaţi în cele mai diverse culori politice. Numele lor se cunosc: sunt aceleaşi care conduc şi azi destinele politice şi, mai ales economice, ale deşertului carpatin.

Aceiaşi lupi asmut şi în acest moment masele bezmetice de oameni la violenţă şi la ură. Nu o ură de rasă sau de neam, ci o ură de om. La ura împotriva celui de lângă tine. Instigă la ridicarea bâtei împotriva oricui are curajul de a susţine o opinie proprie sau de a gândi. Aceiaşi lupi anunţă pe tonuri sumbre declanşarea Armaghedonului dacă nu se îndeplineşte exact ceea ce vor ei. Sunt sprijiniţi de foştii lor pui, cu nume de Ponta sau Antonescu, ajunşi după 20 de ani la statutul de fiare mature şi dornice de pradă. Cât mai bogată, în euro şi cu multe zerouri în coadă.

Civismul ca stare a murit în 14 iunie, în Piaţa Universităţii. S-a născut poetic şi frumos, a trăit nici două luni, cât să spună un aaaa puternic, şi a fost ucis de moaşele securiste. Aşa cum reforma în România s-a născut în noiembrie 1996 şi a murit, alungată pe uşa din dos a istoriei de aceiaşi lupi hapsâni, în ianuarie 1997. Restul e doar aducere aminte şi semn de întrebare: Ce ar fi fost dacă…?