Jurnal – 8 octombrie 2010

Jurnalul ăsta a devenit ca un soi de descărcare. Aflam ieri că un nenorocit de 19 ani din Craiova l-a ucis pe un tânăr injunghiindu-l drept în inimă cu un cuţit doar pentru că fratele nemernicului avusese o simplă altercaţie verbală cu victima cu câteva zile înainte.

Las la o parte faptul că numele ticălosului – Romel – aduce ingrozitor de tare cu numele obişnuite ale conaţionalilor de culoare.  Dincolo de originea etnică, rămâne fapta unei fiinţe care omoară altă fiinţă fără nicio remuşcare, doar pentru că s-a simţit călcată pe bombeuri de altcineva şi pentru că aşa au vrut muşchii lui.

La un asemenea eveniment, orice logică şi orice judecată pe baza fondului legilor de organizare a societăţii umane ar spune că nemernicul reprezintă un pericol social extrem de mare. A omorî un om practic din nimic ar trebui să genereze o pedeapsă pe măsură. O pedeapsă cu moartea sau, în cel mai elegant caz, cu închisoarea pe viaţă fără posibilitate de eliberare condiţionată.

În ţara deşertificării însă, probabil că aşa ceva nu se va petrece. Mult prea iubitoarea de şpăgi justiţie de la noi va găsi portiţe pentru a-i da nemernicului o pedeapsă blândă, eventual cu suspendare, clamând sus şi tare că face asta pentru că luptă în scopul reabilitării sociale a infractorilor.

Şi mai grav însă, mi s-a părut faptul că imediat au apărut tot felul de indivizi, precum un papiţoi de lider de sindicat al profesorilor, care să arate imediat cu degetul acuzator spre diverse autorităţi ca fiind de vină pentru dramă. Da, am aflat de multă vreme că pentru absolut orice, de la curgerea apei în josul pantei, până la extincţia vieţii pe Terra de peste 20 de miliarde de ani, de vină este dictatorul Băsescu cu sluga lui Boc.

Am sperat însă că isteria bolnavă care a cuprins nişte minţi paranoice în ţara asta se va consuma într-un târziu şi îi va lăsa pe oamenii obişnuiţi să-şi lingă rănile cumplit de dureroase provocate de criză. M-am înşelat. Văzând reacţia acelui scelerat îmbrăcat în haine de profesor şi lider de sindicat în faţa unei drame personale adevărate, cu cauze precise şi efecte fără echivoc, îmi dau seama cât de mult se va accentua ceaţa sângerie a războiului pentru interese personale în perioada următoare. Iar criza e tare departe de a se fi sfârşit…