Jurnal – 1 decembrie 2010

Ce-ţi doresc eu ţie, bigotă Românie? La trecutu-ţi dubios, viitor cât mai haios.

O zi cu ploaie îngheţată, cu vânt rece în rafale, cu polei pe asfalt (cel puţin în Bucureşti).

O zi cu nori plumburii, cu sute de mii de oameni chemaţi de şefi şi de patroni la muncă.

Evident, o zi cu circul politic de rigoare, oferit de Mihaela-dragostea-mea, saltimbancul îndurerat că nici măcar în lipsa Şefului-cel-mare, plecat ca boul peste mări şi ţări, nu a primit onoruri militare. Iar ca să se dea în spectacol până la capăt, prostănacul neamului a ţinut să se dea definitiv în stambă şi să ceară anchetă penală. S-a luat încă o dată de mânuţă cu che-pontino, care mai deunăzi scotea o altă idioţenie din meandrele intestinelor proprii, frăgezite de bolşevicul din fruntea partidului propriu, cerând sancţionarea postului naţional de televiziune după ce oamenii de acolo au cutezat să conteste calitatea păunescului de mare poet naţional…

Până la urmă, o zi obişnuită de miercuri în deşertul mioritic îngheţat. Pe mine, unul, m-a întristat să văd un salcâm îngreunat de chiciură cum se rupe în două sub bătaia vântului. M-a bucurat să văd, însă, unul din cocoşii vecinului alergând la minus un grad găinile prin curte. Măcar cocoşii să mai aibă poftă de viaţă pe aici.

Restul, deocamdată, e doar fâşâit de crengi îngheţate…