Jurnal – 7 noiembrie 2010

Mii de oameni la catafalc. Mii de oameni la înmormântare. O zi calmă de toamnă. Politruci de-a valma cu artişti sau oameni simpli. Valuri de iubire, sinceră sau comandată de la butoanele regiei, revărsate peste sicriu. Este clar. A murit poetul. Sau, cum spun unii, reperul demnităţii naţionale.

Înţelegerea fenomenului nu se poate face cu logică. Cineva scria pe blogul unui trust de presă: „L-am iubit din toată fiinţa mea pe adrian păunescu”. Iubirea nu se poate comenta. Iubirea se poate înţelege, simpatiza sau compătimi, după caz. Iubirea poate dezlănţui mulţimi. Şi, aşa cum scria Gustave LeBon, mulţimilor dezlănţuite nu li se poate opune raţionamentul, oricât de just ar fi el.

Un amic mi se destăinuia aseară: „M-am săturat de atâta tâmpenie şi m-am săturat să primesc măciuci în cap de la diverşi doar pentru că îmi spun punctul de vedere, de a nu fi de acord cu ei.” I-am replicat, simplu: „De ce?”

Un „de ce” nu ca îndemn la rezistenţă sau ca stimulent la abordarea frontală a unei lupte inutile, ci ca impuls la puţină detaşare. De ce să te baţi cu umorile declanşate de glande în mulţimea de oameni? De ce să dispreţuieşti iubirea unora? De ce să îţi faci, în ultimă instanţă, ţie însuţi rău?

Lupta e departe de a se fi încheiat. Nici măcar nu a început cu adevărat. Întrebarea care devine importantă este cu totul alta: Mai merită o luptă? Mai merită purtarea unui război de uzură pentru schimbarea din rădăcini a mentalităţii? N-am răspuns la aşa ceva. Sau, cel puţin, nu am un răspuns la nivel colectiv. Personal, singurul răspuns este da. Şi asta pentru că istoria a demonstrat că se poate.

În zece ani mentalul colectiv german de după război s-a schimbat radical. E drept, datorită intereselor americane. Ar fi bine ca România să nu fie nevoită să treacă prin prăpastia devastatoare a ruinelor ca să-şi schimbe mentalul colectiv. În lipsa unui interes extern puternic , singura cale va fi aceea a războiului de uzură. A influenţelor personale exercitate zi de zi de agenţii schimbării.

Greu de spus cât poate dura un asemenea război. Poate ani, poate generaţii. Poate va fi accelerat cu preconizata absorbţie a sute de mii de imigranţi chinezi pe plaiuri mioritice. Rezultatul final, însă, nu poate fi decât unul singur. Adrian va fi, în sfârşit, plâns aşa cum trebuie şi aşezat, nici mai sus, nici mai jos, acolo unde îi este locul, iar păunescu va fi aruncat, aşa cum e nevoie, la lada de gunoaie a istoriei, alături de multe alte nume care se termină în -escu: ceauşescu, iliescu etc.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: